Adina Necula

Archive for the ‘Lifestyle’ Category

Inca de la inceputul primaverii, cand am admirat primele secvente din Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole, m-am lasat cucerita de farmecul incredibil al bufnitelor antrenate intr-o aventura menita sa schimbe destine. O poveste cu iz de cliseu ati putea spune, insa odata vizionat filmul va veti convinge ca isi merita din plin locul fruntas in topul celor mai reusite animatii ale anului.

Regizorul Zack Snyder se afla la prima sa productie animata, insa uitandu-ma la peliculele asupra carora si-a pus amprenta (“300”, “Watchmen”), nu tind sa cred ca a fost vorba despre “beginner’s luck” ci despre o viziune creativa in care totul a fost dozat cu maxima atentie.

Departe de a se prezenta drept o animatie orchestrata pe modelul studiourilor Disney, Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole, traseaza conturul unor personaje cat se poate de complexe, asezate pe un fundal desprins din basme, insa presarat cu situatii care pot face cu usurinta trimitere inspre cotidian.

In primele minute, siluetele bufnitelor si modul in care au fost transpuse in imagini tridimensionale m-au facut inca o data sa remarc progresele ce tin de tehnologie si animatia computerizata. Penajul este redat excelent si cu o acuratete atat de ridicata, incat instinctual simteam imboldul de a intinde degetele pentru a-l atinge. In aceeasi maniera, zborul pasarilor atat in scenele de lupta cat si in cele feerice, mi-a afundat si mai mult gandurile in interiorul povestii, determinandu-ma sa o percep la un nivel cat se poate de personal.

Continuarea cronicii mele aici.

M-am amuzat teribil cand unul dintre prietenii mei m-a “avertizat” pe la mijlocul saptamanii trecute ca se apropie “Ziua Scorpiei”. In tot tumultul evenimentelor nici nu mi-am dat seama ca se apropie ziua mea, insa multumesc tuturor celor care sunt alaturi de mine si care an de an au grija sa imi reaminteasca de acest moment special.

27 de trandafiri

Un deliciu din ciocolata de casa, vanilie, nuca de cocos.. portocala si menta

Mesaje, telefoane, e-mail-uri, postari in retelele sociale… multumesc din suflet dragilor! Multe dintre urarile voastre m-au emotionat si ma simt norocoasa ca am atatia oameni frumosi in jurul meu.

In urma cu o luna, intr-o dimineata mohorata si rece, ma delectam la Caravana Samsung poposita in Baneasa Shopping City, cu noua tableta Samsung Galaxy Tab. Va spuneam atunci ca impresia pe care mi-a lasat-o inteligentul dispozitiv a fost una cat se poate de multumitoare, printre aspectele pozitive numarandu-se dimensiunea generoasa a ecranului, design-ul, meniul intuitiv si nu in ultimul rand pachetul de functii care poate suplini un notebook.

Ieri seara, am raspuns invitatiei la lansarea oficiala a Samsung Galaxy Tab in Romania, care a avut loc in Gaia Boutique Club. La intrare m-a intampinat un cadru luminat care reda conturul tabletei, pentru ca in interior sa descopar un intreg univers sugerat de Galaxy Tab.

Dupa ce am testat cateva dintre functii, accesand albumele foto, libraria virtuala sau Facebook-ul, mi-am dat seama ca Galaxy Tab poate fi utilizat realmente in orice situatie. Am la indemana harti foarte bine puse la punct care ma ajuta sa ma orientez intr-un oras necunoscut, pot citi orice carte in format electronic in conditii excelente cat zabovesc la o cafea sau cat timp calatoresc, intru rapid in contact cu partenerii si amicii cu un simplu click pe icon-ul de mail sau pe aplicatiile de facebook/twitter instalate si desigur am optiunea de apel video.

Iar marele sau atu din punctul meu de vedere este greutatea. Il pot transporta in orice geanta fara nici o problema, inlocuind astfel mini-laptopul si telefonul. Domnisoarele care s-au plimbat toata seara printre invitati prezentandu-le Galaxy Tab, au indeplinit fiecare catre un rol intr-o mica sceneta organizata la fata locului.

Astfel cu totii ne-am putut proiecta alaturi de tableta, intr-o seara friguroasa de iarna asezati in pat si avand la indemana tot ceea ce ne trebuie pentru a nu trebui sa ne deplasam la nici un metru distanta, la o conferinta notadandu-ne aspecte importante cu ajutorul aplicatiilor office sau in permanenta miscare dintr-un oras in altul, studiind locurile in care trebuie sa ajungem.

Credit foto: Sorin Rusi (Laptopnews.ro)

O lansare relaxata, care a exprimat din plin spiritul complex al lui Galaxy Tab. Tableta poate fi achizionata de la Orange cu mai multe tipuri de abonament.

Credit foto: Samsung

Iata si ce filmam in fotografia de mai sus (scurt material cu atmosfera de la lansare):

 

Dupa ce saptamanile trecute v-am adus direct de la Paris interviuri cu doi maestri ai frumusetii (Jean Claude Ellena – parfumierul Hermes si Nicolas Degennes – director creativ Givenchy), astazi va prezint un nou interviu exclusiv care il are in prim-plan pe Eric Favre, fondatorul companiei de cosmetice bio si suplimente alimentare 3 CHÊNES.

Alaturi de Eric Favre la sediul sau din Paris

Eric a cunoscut succesul la o varsta frageda si este exemplul tipic de tanar ambitios care si-a dedicat intregul timp formarii profesionale si indeplinirii unui vis avut inca din copilarie. In c iuda parcursului sau impresionant, Eric este o persoana de un firesc uluitor. In plus are o memorie formidabila si atunci cand povesteste despre copilaria sa, iti da impresia ca v-ati cunoscut undeva pe axa timpului. Va invit sa cititi aici interviul exclusiv realizat la Paris.

In urma cu ceva timp am demarat seria de proiecte Beauty Test, cu un balsam pentru par din gama Avon. Deschiderea companiei inspre feedback-ul sincer si necosmetizat, a determinat si alte branduri sa se alature acestei campanii prin care am incercat sa demonstrez ca se poate vorbi despre un produs si altfel decat prin modalitati agresive si prin clisee care nu mai farmeca absolut nici o femeie.

Beaute Sante International, distribuitorul in farmacii ale unor branduri de top, precum Lierac, Filorga, Piz Buin sau Phyto, a oferit spre testare unui numar de 20 de femei active in mediul online, doua seturi de produse destinate ingrijirii tenului (Lierac) si parului (Phyto).

Astazi ne vom concentra atentia asupra cosmeticelor Lierac, mai precis asupra cremei de fata Hydra-Chrono, a mastilor Moisturizing, repair velvet mask, Exfoliating, purifying and clarifying mask si Stimulating and firming beauty lift mask si a demachiantului Eau de soin demaquillante (visage et yeux).

Cititi aici parerile celor 20 de doamne care au testat produsele Lierac de-a lungul a doua saptamani.

Ieri seara la invitatia Oxygen PR si Cinema City, am fost sa vad in avanpremiera filmul The Social Network. Asteptam cu nerabdare sa ajunga in Romania, dat fiind ca in prim-plan este adusa cea mai importanta retea de socializare a momentului: Facebook.


Istoria Facebook nu constituie un mister. Cu totii avem acces la informatie si ne putem pune la punct rapid, printr-un simplu search pe Google. De aceea filmul regizat de David Fincher nici nu a mizat pe ideea de documentar, ci pe un paradox care s-a nascut in inima prestigioasei universitati Harvard.

Fiecare dintre noi la un moment dat, manifesta intentia de a dezvolta un proiect. Insa diferenta dintre un proiect de anvergura si unul menit sa ramana anonim este data de pasiune, determinare si motivatie.

Paradoxul consta in succesul unei retele de socializare online, nascut din insuccesul unor legaturi palpabile, in viata reala. Personaje precum Mark Zuckerberg cred ca pot fi intalnite in majoritatea centrelor universitare, iar tiparul este cat se poate de cunoscut: un PC geek cufundat in linii de cod, care straluceste la orele de curs si care se confunda cu peisajul urban in afara zidurilor institutiei.

Dupa ce am vizionat filmul, m-am gandit ca marile proiecte, de orice natura ar fi ele, se nasc dintr-un cumul de factori emotionali si nu din calcule matematice transpuse pe hartie. Desigur ca fara sustinerea financiara a lui Eduardo Saverin, co-fondatorul Facebook, poate la ora actuala Mark ar fi fost angajat pe o pozitie de top la Microsoft si ar fi ramas ancorat in aceeasi viata monotona si statica al carei algoritm nu ar fi fost niciodata deslusit.

Profilul de Facebook este atat de personal, cat vrei tu sa fie. Iar rolul pe care il ai in reteaua sociala, tot tu esti cel care il stabileste. Depinde de care parte alegi sa te situezi si ce tip de scaun iti cumperi: spatarul mai tare te mentine vigilent si te determina sa te folosesti de platforma pentru a-ti promova business-ul, in timp ce un fotoliu comod te lasa sa te cunfunzi in visare si sa soliciti cu incapatanare butonul de F5, in speranta ca o anumita persoana a decis sa iti ofere un confort psihic suplimentar, acceptandu-ti cererea de prietenie.

Surprinzator sau nu, o afacere de miliarde de dolari, construita cu nopti nedormite si in papuci de plastic Adidas care spun ca „Impossible is Nothing”, ajunge sa te propulseze pe prima pagina a celor mai importante reviste internationale, insa nu si in topul vizat de tine.

Filmul mi-a oferit si raspunsul la intrebarea care ma macina de multa vreme: de ce nevoia de a schimba interfata Facebook-ului atat de des? Ei bine, sunt convinsa ca in lipsa unor provocari noi si plictisindu-se la birou cu castile pe urechi, Mark Zuckerberg s-a pozitionat pe „god mode”, in jocul care a atras pana acum 5 milioane de utilizatori. Asta pentru ca si dupa atatia ani de la lansare, Mark nu cred ca stie ce este cu adevarat Facebook-ul si unde anume va ajunge.

PS: Jesse Eisenberg pe care nu il admirasem  anul trecut in „Zombieland” interpreteaza excelent rolul lui Mark Zuckerberg, iar Justin Timberlake isi dovedeste inca o data calitatile actoricesti in conturarea personajului Sean Parker (fondatorul Napster).

Justin Timberlake despre The Social Network

Jesse Eisenberg in dialog cu David Letterman

Pentru a va face o idee, iata trailer-ul filmului

Briosele au o istorie indelungata, iar reteta lor a fost adaptata in functie de continent. In limbaj fashion, briosele au devenit „cupcakes” si au fost invaluite in culori apetisante si glazuri delicioase. Un mic rasfat pe care oricine si-l poate permite din cand si care insoteste o cafea tare neagra, cu aroma divina.

In aceasta dimineata m-am trezit cu gandul sa rasfoiesc editia franceza aniversara a Vogue, pe care am primit-o ieri de la o buna prietena si desigur amintindu-mi de Paris, cu ambitia de a prepara pentru prima data o reteta de briose cu ciocolata.


Ma gandeam ca intregul proces este destul de complicat, insa dupa cum aveam sa constat nu necesita decat multa rabdare si atentie. Crema consistenta dar fina, am asezat-o in formele din hartie speciale, iar apoi am decorat cu fulgi proaspeti de ciocolata obtinuti prin datul pe o razatoare mare.

Rezultatul il puteti vedea si voi in fotografii. Briosele sunt ca o invitatie la o confesiune in zorii zilei sau odata cu lasarea serii. Un moment dulce cuprins intr-un aluat pufos, de o savoare incredibila.

Ieri seara, alaturi de colegele mele de la HotCity.ro si de cateva bloggerite dragi, am vizionat in sala VIP a Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul Eat, Pray, Love realizat dupa cartea cu acelasi titlu semnata Elizabeth Gilbert.


Imi amintesc ca am rasfoit cartea in urma cu ceva timp, cand s-a aflat si in redactia noastra, iar Dana i-a realizat un review care nu putea trece neobservat. Foarte multe amanunte din carte nu imi aminteam si prin urmare nu pot spune ca am avut asteptari legate de respectarea firului epic.

Ieri seara la Cinema City in asteptarea inceperii filmului. Credit foto: Nina Costea (www.toane.ro)

Iar daca stau bine si ma gandesc, nici nu mi-as fi dorit acest lucru, pentru ca odata vazut filmul prefer sa raman cu acele aspecte pe care le consider esentiale din punct de vedere al mesajului.

Dincolo de eterna poveste a regasirii de sine si a detasarii de lucrurile prea putin importante, Eat, Pray, Love reuseste sa dezbata de-a lungul a 2 ore si jumatate, o problema cat se poate de actuala in societatea contemporana: lipsa reperelor.
Nu este vorba despre capriciile unei femei trecute de 30 de ani, nici despre calatorii in colturi indepartate ale lumii si nici despre meditatie sau vreun cult indoielnic. In extensis, nici Julia Roberts nu este o eroina tipica de film, ci o persoana care la fel ca multe altele incearca sa isi determine cateva crezuri.

Lucrurile urmeaza o nota de firesc, iar farmecul filmului tocmai in acest punct se gaseste. Cateva replici sunt menite a te pune pe ganduri. Nu stai in fiecare zi sa te gandesti cum te-ai simti daca un admirator te-ar surprinde cu o fraza spontana precum ”in ochii tau vad delfinii aplaudand”. Ar merita un Thumbs Up de sorginte indiana sau macar un „like” pe Facebook.

Intr-o anumita masura, filmul imi aminteste de „Before Sunrise”. Nu tresar in fotoliu la scenele de actiune si nici nu stau cu sufletul la gura urmarind parcursul eroilor. In schimb, ma plimb cu mintea prin locuri descrise pe ecran, cad pe ganduri si fac asocieri intre oameni, situatii si amanunte care ma inspira. Oricand as schimba un film de aventuri, plin de suspans, cu unul in care ma las sedusa de magia povestii, in absenta formatului 3D sau a efectelor speciale.

La finalul filmului, am observat pe chipurile fetelor din sala zambete largi. Unul dintre personajele filmului, spunea ca tacerea este precum un lifting facial. Eu as adauga ca o lectie de viata spusa asa cum trebuie si ilustrata in mod expresiv, actioneaza ca un lifting de lunga durata si poate produce chiar schimbari de atitudine… atata timp cat zambetul asternut vine din inima. Iar la un moment dat poate si din.. ficat (veti intelege despre ce este vorba dupa ce vedeti filmul).

Multumesc Cinema City pentru invitatie!

Miercuri 6 octombrie, Avon ne provoaca sa vorbim despre noi fara inhibitii, cu ocazia lansarii in Romania a parfumului Outspoken by Fergie. HotCity.ro este partener al acestui eveniment, care introduce note subtil parfumate in universul feminitatii.

In cadrul evenimentului de lansare, eu ma voi ocupa de partea de styling, tinutele a trei domnite extrem de gratioase aflandu-se in sarcina mea. Veti vedea despre ce este vorba la momentul potrivit.

Asadar, miercuri 6 octombrie, incepand cu ora 20:30 va astept in Fratelli Social Club, la un eveniment invaluit in arome indraznete: Outspoken By Fergie!

Saptamana trecuta apasam pentru a doua oara clanta din metal frumos ondulat a Casei Vernescu , savurand aerul racoros incarcat cu parfumul vechi ce evoca fascinanta poveste a acestui edificiu restaurat de Ion Mincu si plasmuit parca pe al sau sevalet de pictorul G.D. Mirea.

Cafeneaua recent inaugurata la parterul casei, m-a trimis cu gandul la ceaiurile dansante organizate cu mare fast in perioada interbelica, la domnii care miroseau a apa de lavanda achizionata prin relatii la drogherie sau la domnitele care isi parfumau batistele, doar pentru a le scapa neglijent pe podeaua din marmura, aromele urmand a seduce un tanar galant.

Imaginile cu pricina au fost atat de puternice, incat i-am propus Alinei Constatinescu (marketing specialist Casino Palace) sa organizam un eveniment dedicat tuturor celor care isi doresc sa rememoreze intr-o anumita masura ceaiurile de odinioara. In mai putin de o saptamana am reusit sa atragem in jurul nostru oameni minunati care au rezonat atat de bine cu ideea, incat nici nu a fost nevoie de prea multa convingere.

Multumesc partenerilor care s-au alaturat acestui eveniment (Madame Lucie, Wagner Arte si Diverta), Alinei Constantinescu pentru tot sprijinul si pentru ca am gasit in ea un colaborator de nadejde si o persoana extrem de organizata si de prompta si nu in ultimul rand invitatilor care ne-au onorat cu prezenta.

Mai multe detalii despre desfasurarea evenimentului aici.


Urmareste-ma la Beyond Beauty Paris

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la blogul meu si vei primi update-uri zilnice cu tot ceea ce scriu direct pe mail.

Alătură-te altor 54 de urmăritori

Castigator roblogfest 2010

  • Niciunul
  • vio: gadgetul asta este senzational, sincer va spun este un "must have", eu personal am testat si ipad-ul unui prieten care si l-a luat in vara din state .
  • Ema: Am avut si eu ocazia sa incerc aceste produse si, in ciuda faptului ca folosesc zilnic numai produse profesionale, am recunoscut calitatea Phyto carei
  • adinanecula: Galaxy Tab-ul era intr-adevar cat se poate de "amprentat" asa cum bine spui, insa are o scuza: numerosii invitati prezenti la lansare nu s-au putut ab

Urmareste-ma la PFW

Follow me on Twitter

Follow me on Facebook

Cu spor si drag

sustin blogosfera feminina

Blog Stats

  • 420.555 hits

Actualizări Twitter

august 2021
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
%d blogeri au apreciat: