Adina Necula

Posts Tagged ‘frumusete

In ultimii ani, bronzul (in special cel artificial, obtinut la solar), a devenit o adevarata “uniforma” in randul romancelor, tonurile obtinute variind de la un galben bolnavicios pana la oranj inchis, asemenea unei coaje de portocala uitata intr-un colt al dulapului. Programarile la solar au inlocuit orice alt ritual de ingrijire al pielii, in mod eronat crezandu-se ca bronzul substituie produsele cosmetice adaptate nevoilor tenului si un machiaj zilnic corect realizat.

Avertizarile specialistilor privitoare la riscurile radiatiilor emise la solar nu au impins nici un salon spre un faliment incet dar sigur, ba din contra au fost puse in balanta cu teoriile alarmante ce au in vedere expunerea la plaja pe timpul verii. Prin urmare, pielea bronzata in exces, oricand si oriunde, a dovedit inca o data ca o mare parte a romancelor nu doresc sa se informeze si chiar si atunci cand informatia cu pricina le este servita pe tava, o ignora cu buna stiinta.

Expunerea la plaja pe timpul verii nu mai reprezinta de cativa ani, o activitate care sa poata fi intreprinsa fara grija unei protectii adecvate. Razele solare sunt din ce in ce mai agresive, iar riscul de a dezvolta afectiuni grave ale pielii, creste exponential de la un an la altul.

Industria cosmetica mizeaza in prezent atat pe lotiuni autobronzante, cat si pe creme faciale, pudre, fonduri de ten sau farduri de obraz, ce inlud un anumit factor de protectie solara, absolut necesar atunci cand iesim din casa. Mai mult decat atat, formulele cremelor au in vedere atat ingrijirea pielii si protectia de razele soarelui, cat si combaterea unor probleme indisolubil legate de riduri, linii fine, lipsa fermitatii sau aspectul tern al tenului.

Alegerea unei creme potrivite pentru vara, necesita in primul rand un minim de atentie si studierea etichetei producatorului. In mod eronat, femeile tind sa aleaga de pe raftul cu produse cosmetice, acelea care au inscris un factor de protectie solara cat mai ridicat. Intr-adevar ca o crema cu factor de protectie 8 este mai putin eficienta decat un produs similar, cu un factor de protectie de peste 45.

Cu toate acestea, anumite aspecte trebuie avute in vedere. In primul rand, diferenta intre procentul de protectie UVB dintr-o crema cu SPF 30 si una cu SPF 45 este de doar 1%. Apoi, o crema cu un factor de protectie de peste 50, nu este in mod necesar si mai eficienta. Gratie filtrelor solare intr-o concentratie mare, crema cu pricina tinde sa fie mai dificil de aplicat si sa formeze pe suprafata pielii o pelicula neuniforma, care dupa cateva ore se va separa, rezultand un aspect total inestetic. Iata de ce chiar si atunci cand folositi produse cu factor de protectie ridicat, exista posibilitatea ca pe anumite zone ale corpului sa va inrositi sau sa va iritati.

Asadar, inainte de a trece pe lista de cumparaturi produse cosmetice cu factor de protectie, ganditi-va cat de determinate sunteti sa va ingrijiti pielea si sa nu o supuneti unor factori daunatori. Protectia solara nu se realizeaza strict pe plaja ci pe tot parcursul zilei, iar reaplicarea cremelor la interval de 2 sau 3 ore este absolut necesara si trebuie realizata cu aceeasi rigoare cu care urmati ritualul de infrumusetare in fiecare dimineata.

Citeste continuarea aici.

Prin prisma meseriei mele, am reusit sa ma transform intr-un mic “cobai” supus testarii tuturor produselor cosmetice care sunt lansate pe piata. Si se pare brandurile stau destul de bine la acest capitol, din moment ce pana acum nu am inregistrat nici o experienta neplacuta. Sau poate au avut grija la ceea ce imi trimit, tocmai pentru ca review-urile pe care le scriu sa nu le zdruncine din credibilitate.

Reader’s Digest, iunie 1958

Sa luam insa partea pozitiva a lucrurilor, si anume aceea ca fiind in permanent contact cu produsele de ingrijire si machiaj, le pot repera cu usurinta pe cele cu adevarat benefice din punct de vedere al formulei si al efectelor vizibile asupra pielii. Cateva cosmetice ma insotesc inca din copilarie si mi-au ramas impregnate in minte sunt forma unei harti olfactive.

Cupon de reducere pentru sapunul Dove – anii ’60

Dove s-a numarat printre primele sapunuri (daca nu ma insel dupa Palmolive) care a imprumutat notele sale fin parfumate, nu doar pielii mele ci si hainelor din sifonier. Pe vremea cand nu aveam spatiul necesar organizarii unui dressing ca la carte, deschiderea usilor dulapului se transforma inainte de toate intr-o experienta olfactiva, care ma insotea pret de cateva minute bune cat ma decideam ce anume sa imbrac.

Apoi Dove a devenit si mai bun. Am retinut foarte clar din reclamele televizate ca o patrime crema hidratanta, impiedica uscarea pielii si confera o curatire delicata a acesteia. Marturisesc ca in zona fetei nu l-am folosit, din simplul motiv ca indiferent despre ce sapun ar fi vorba, nu consider ca ar avea o actiune eficienta asupra tenului, ba din contra. A trecut vremea cand reclamele alb-negru din ziare ne invatau ca pentru a avea o piele frumoasa trebuie sa folosim inainte de culcare crema, sapun si pudra “A la Sirene”.

Cert este ca Dove a devenit o constanta a ritualului meu de infrumusetare si iata ca de atatia ani nu m-a dezamagit niciodata. Iar acum, Dove vorbeste (si prin mine) tuturor femeilor despre ingrijirea pielii prin intermediul campaniei Ambasadoarele Dove, a carei mandra sustinatoare sunt.

Pe site-ul http://www.ambasadoareledove.ro veti regasi atat noua gama de produse DOVE VISIBLE CARE, cat si un concurs cu premii la care puteti participa. Eu nu as refuza o saptamana de rasfat la un SPA din Barcelona si posibilitatea de a deveni imaginea Dove.

Insa pentru aceasta este necesar sa aratati ca sunteti interesate de frumusete si ca puteti sa intrati in dialog cu alte femei pentru a le vorbi despre ce inseamna ingrijirea corecta a pielii. Puteti deveni Ambasadoare Dove, facandu-va un cont pe site, scriind despre experienta cu Dove Visible Care si invitand alte 5 prietene sa vi se alature. La finalul fiecărei luni, in functie de numarul de voturi obtinute de la sustinatoare, va fi aleasa cate o Ambasadoare Dove. Campania va dura pana la 31 iulie, asa ca mai aveti inca timp sa va inscrieti.

Intre timp, haideti sa incercam sa discutam impreuna despre frumusete si ingrijire pe pagina de facebook, pe forum sau pe blog. Cu cat va implicati mai mult in discutii, cu atat aveti mai multe sanse de a castiga premii din partea Dove si bineinteles intrati in cursa pentru marele premiu – o saptamana la un SPA din Barcelona.

Trebuie sa mai stii ca alaturi de Ambasadoarele alese si de specialisti, sustin frumusetea adevarata si feminitatea si o serie de femei de succes
, persoane care s-au remarcat prin exceptionala lor activitate profesionala. Astfel, Oana Cuzino, leading Ambassador Dove, Monica Anghel, Kinga Varga si Alice Nastase, Ambasadoare, sustin campania Dove.

In plus, alaturi de Oana Cuzino, Dove  a inceput o serie de seminarii beauty, iar la primul, din Bucuresti, am participat si eu. Urmatorul seminar va fi in Constanta pe 8 iulie si iti recomand sa nu-l ratezi.

Din ce in ce mai pregnant in ultima vreme, tendintele in moda sunt decriptate cu mult aplomb in liniile de machiaj ale caselor de lux. Daca vara aceasta am putut vorbi despre relansarea unui produs de machiaj (rujul), surclasat in ultimii 5-6 ani de variatiuni multiple, din toamna atentia ne va fi dirijata inspre manicura.
Clasicul french devine mult mai sofisticat, iar dintr-o manicura menita a fi purtata in timpul zilei, in toate mediile profesionale (este una dintre putinele tipuri de manicura acceptate atat in zona corporatista, cat si in cea a profesiilor libere), se transforma intr-un adevarat exercitiu de maiestrie ce insoteste ca un accesoriu, un eveniment derulat dupa caderea serii.
Yves Saint Laurent propune pentru aceasta toamna, o manicura frantuzeasca axata pe tonuri de culoare intense, bogate, ce trimit cu gandul la tesaturile purtate pe podium si la broderiile delicate ce insotesc rochiile de gala. De la jumatatea lunii august, in magazinele de beauty vor putea fi gasite trei seturi de lacuri de unghii duo, ale caror denumiri sunt mai mult decat relevante:

  • Beautiful Day – rememoram nuanta verii 2010 (turcoaz-ul) si ii adaugam un ton specific toamnei (mov purpura)
  • Rive Gauche – in cel mai pur stil parizian, alaturam rosul corai, unei nuante de burgundy
  • Belle de nuit – duo-ul de care deja m-am indragostit, alcatuit dintr-un lac de unghii intr-o nuanta foarte speciala si misterioasa ce aminteste de pruna coapta si un accent auriu, desprins parca din pulberea de stele

Fiecare nuanta dintre cele incluse in seturile duo, poate fi folosita ca baza sau ca accent in functie de preferinte si de ocazie. Tendinta nu este nici pe departe intamplatoare: pentru a-si revitaliza liniile de machiaj, marile case de moda apeleaza la culori, texturi sau formule noi care sa vina in completarea tinutelor din colectii. Machiajul devine astfel un accesoriu in sine, care in ultima perioada se situeaza in topul vanzarilor si care are puterea de a sustine chiar intr-o anumita masura, liniile principale ale brandurilor.

Joi dupa-amiaza, Dove alaturi de Ce se intampla doctore, mi-au dat intalnire la Segafredo Cafe din AFI Palace Cotroceni, pentru a discuta despre cum se poate mentine frumusetea pielii, in cadrul unui seminar de beauty care s-a dovedit a fi mai mult decat interesant.

Dupa ce am asistat la discutii, mi-am dat seama ca denumirea de seminar este putin rigida si te duce cu gandul mai mult inspre o conferinta in format clasic, insotita de monoloage mai mult sau mai putin atractive. Am perceput totul ca pe o discutie relaxata, potentata de sfaturile Oanei Cuzino si ale medicului dermatolog Sebastian Pop si urmata de o multime de intrebari din partea publicului prezent la eveniment.

Pe Oana Cuzino o mai intalnisem la un eveniment de beauty, desfasurat tot intr-un cadru restrans, unde am putut discuta pret de cateva ore despre lucruri care ne leaga prin prisma profesiei si nu numai. Oana Cuzino este pe langa un profesionist desavarsit (pentru cine nu stie, Oana este de formatie medic specializat pe geriatrie) o persoana cu un discurs extrem de placut, care nu plictiseste si care stie sa ofere informatii intr-un mod accesibil si pe intelesul tuturor, indiferent de gradul de pregatire.
Nici nu este de mirare ca cele 2 ore petrecute in cadrul seminarului au trecut pe nesimtite. Oana Cuzino a tinut sa se opreasca asupra etapelor firesti ale ingrijirii personale zilnice, punctand asupra catorva aspecte legate de bariera protectoare a pielii, de produsele de ingrijire pe care orice femeie ar trebui sa le foloseasca si nu in ultimul rand de modul de viata ordonat si responsabil.

Frumusetea pielii deriva atat din ingrijirea pe care i-o acordam cu ajutorul cosmeticelor (geluri de dus, emulsii hidratante, deodorante delicate), cat si din stilul de viata pe care il avem. Iar aici esentiala este miscarea (nu neaparat la sala) sustinuta efectuata de cateva ori pe saptamana, alimentatia bogata in substante nutritive si vitamine (lipsa grasimilor, a dulciurilor in exces etc), hidratarea mai ales pe timpul verii (de retinut ca nu trebuie sa bem apa doar atunci cand ne este sete, dat fiind ca setea este deja un semn al unei deshidratari pronuntate) si evitarea fumatului (efectele sunt devastatoare atat asupra organismului cat si asupra aspectului pielii).
In continuarea seminarului, doctorul dermatolog Sebastian Pop, a tinut sa detalieze cateva principii simple de ingrijire ale pielii, menite sa raspunda catorva dintre cele mai frecvente intrebari. Spre exemplu, un truc facil de memorat care poate ajuta in situatiile in care exista dubii in privinta cosmeticelor indicate pentru un anumit tip de piele este urmatorul: uscat pe uscat si umed pe umed. Cu alte cuvinte, persoanele cu pielea uscata este indicat sa foloseasca creme cu o consistenta pastoasa (ex: untul de corp), iar persoanele cu tenul normal sau mixt, produse cu texturi fluide (ex: lotiuni, emulsii etc).

De asemenea, domnul doctor a raspuns si catorva intrebari aplicate venite din randul participantelor la discutie, semn ca efectul scontat a fost obtinut. Spre finalul discutiei, gradul de interactivitate a crescut, initiindu-se un dialog intre public si cei doi vorbitori pe marginea unor subiecte punctuale: ingrijirea pielii pe perioada verii, produse de protectie solara indicate a fi folosite, cosmetice recomandate pe timpul sarcinii sau ulterior in ingrijirea bebelusului, alegerea celor mai bune solutii pentru persoanele care se confrunta cu un ten acneic, hipersensibil sau afectat de rozacee etc.
Ca ambasadoare Dove si nu numai, mi-a facut o deosebita placere sa iau parte la eveniment si consider de bun augur initiativa, cu atat mai mult cu cat in perioada urmatoare, seria acestor seminarii va continua in mai multe orase ale tarii. Frumusetea ca si sanatatea de altfel, nu reprezinta stari de fapt nealterate ci lucruri de care trebuie sa ne preocupam in mod constant, pentru a le mentine in parametrii doriti. Un motiv in plus care sa sustina atat vocea medicul dermatolog, cat si aceea a specialistului in frumusete.

Ma simt onorata sa ma numar printre ambasadoarele frumusetii in campania initiata de Dove, alaturi de alte femei active in blogosfera. Iar partea si mai frumoasa, este ca fiecare ambasadoare are un profil diferit, astfel incat parerile emise se inscriu intr-o zona foarte larga.

Astazi Dove mi-a facut o frumoasa surpriza adaugand povestea mea pe site-ul campaniei http://www.ambasadoareledove.ro . Va invit si pe voi sa faceti cunostinta fie si pentru cateva minute cu parerile amsadoarelor Dove si sa va incrieti in competitia al carei mare premiu consta intr-o vacanta de 5 zile la Barcelona. Si nu uitati ca pe pagina de facebook puteti castiga un premiu zilnic, daca oferiti o definitie a frumusetii asa cum o percepeti voi.

In urma cu aproximativ o luna, ma intalneam cu pr-ul uneia dintre cele mai cunoscute companii de cosmetice la nivel mondial si aflam despre un eveniment de lansare a unei noi game de ingrijire a parului. Inainte sa apuc sa cer mai multe detalii despre produsele cu pricina, mi s-a propus sa ma gandesc la o modalitate prin care acestea ar putea fi testate de catre un grup de femei, apriori lansarii pe piata.

Am acceptat cu bucurie propunerea si am considerat-o a fi o provocare si o oportunitate de a demonstra ca o campanie in industria cosmetica se poate desfasura si altfel decat agresiv. Iar cea mai buna modalitate prin care iti poti apropia potentialii clienti este onestitatea.

Prin urmare, am inaintat conceptul meu si s-a aprobat. Apoi am trimis mail-uri unor femei extrem de diferite intre ele, prezente active in blogosfera feminina si perfect conectate cu tot ceea ce se intampla, intrebandu-le daca ar fi de acord sa testeze produsul cu pricina.

Conceptul a fost urmatorul: balsamul de par leave-in trebuia trimis in sticlute neetichetate, care sa nu sugereze in nici un fel brandul de care apartine sau modul in care va fi ambalat produsul final. Singurul lucru pe care fetele l-au stiut despre produs a fost modul de folosire al acestuia si cateva dintre ingredientele active. In rest chiar si plicurile in care au primit produsul de la curier au fost albe.

Dat fiind ca perioada de testare s-a incheiat, va pot spune si despre ce produs este vorba: Advance Techniques Lotus Shield de la Avon. Evenimentul de lansare va avea loc pe data de 2 iunie, cu incepere de la orele 20 :30 la Crowne Plaza. Pana atunci va invit sa cititi parerea doamnelor despre produs, asa cum si-au conturat-o ele inainte de a sti despre ce brand este vorba.

Citeste aici continuarea.

La inceputul anului trecut, cand inca asteptam cuminti si total nepregatiti sa fim inghititi de criza economica, cativa oameni priceputi in ale cifrelor dar mai ales in ale prevestirilor (a prevesti devine o virtute intr-o societate ale carei repere nu mai pot fi gasite in lacasele firesti), spuneau cu o siguranta deplina in glas ca industria cosmeticelor orice s-ar intampla pe piata, va reusi sa isi mentina un nivel onorabil, cu precadere datorita semnalelor pozitive venite in zona Asiei (China si Japonia ca principali jucatori).

Ca orice sistem si cel al industriei cosmetice ar urma sa se redreseze la nivel global prin compensare, in toata aceasta ecuatie pietele emergente aflate in plin avant, urmand sa aiba un rol esential. Intre ceea ce institutele de tendinte prevedeau atunci si realitate, s-a dovedit a fi o mare discrepanta.

Pe de o parte a crescut consumul pe segmentul produselor cosmetice care targeteaza probleme specifice ale pielii, iar pe de alta parte produsele organice au castigat din ce in ce mai mult teren, o parte semnificativa a consumatorilor indreptandu-se spre aceasta zona, in detrimentul cosmeticelor lansate de companii cu renume (studiul efectuat in 2009 de compania Mintel a dezvaluit faptul ca peste 35% dintre consumatorii interviati au declarat ca sunt dispusi sa plateasca mai mult pe produse organice, care nu contin parabeni si ale substante asa-zis daunatoare, in conditiile in care aproape 10% din lansarile de cosmetice ale lui 2009, au fost reprezentate de astfel de produse).

Desigur problemele la nivel de cifre sunt mult mai complexe si comporta nenumarate variabile (conform unui studiu de piata efectuat de firma Kline & Company, vanzarile de cosmetice si produse de ingrijire personala in Statele Unite au inregistrat o scadere cu 0.8 procente in 2009, in timp ce in cazul cosmeticelor din segmentul premium si high-end scaderea a fost chiar mai accentuata – NPD Group Inc estimeaza un minus de 6% pe aceasta zona).

Cu toate acestea merita subliniat faptul ca tendinta de scadere a pietei mass-market chiar in conditii de criza economica, nu s-a datorat exclusiv acesteia ci si evolutiei cosmeticelor “de nisa” creditate extrem de bine de catre un public plictisit de acelasi marketing agresiv si nerealist realizat de branduri.

Prin urmare, regasim in acest punct doua probleme majore, in conditiile in care piata s-a modificat radical in ultimul an si jumatate, precum si preferintele consumatorilor ca raspuns la starea economica si promo-urile din media trecute pana nu demult cu vederea: prima dintre acestea se releva la nivel de produs in sine si tine de natura acestuia (ce tip de produs este, ce probleme vizeaza, cate ingrediente naturale contine etc), iar cea de-a doua se reduce la modul in care este comunicat si distribuit respectivul produs (ambalaj, marketing, mesaj, public tinta si rata de raspuns etc).

Citeste continuarea analizei mele.

Saptamana trecuta Sabina Cornovac m-a rugat sa ii acord un interviu pentru Dentist.ro, site-ul de care ea se ocupa in calitate de om de PR. Am raspuns cu mare drag intrebarilor si sper sa va placa si voua ce a iesit. Aici puteti citi interviul cu pricina in intregime.

Intamplator sau nu, numele designerului s-a ivit in repetate randuri in discutiile purtate cu amici recent. Parca as fi presimtit ca mister Ford pune ceva nou si incitant la cale. Orice gand as fi avut insa, s-a spulberat odata cu aflarea vestii ca sub brandul Tom Ford va fi lansata o linie de rujuri. Pana la segmentul de beauty marturisesc ca nu ma gandeam… sau cel putin nu in momentul de fata.

Tom Ford nu se afla la prima implicare in domeniul cosmeticii. In 2004 a contribuit din plin la realizarea unei game de make-up pentru Estee Lauder, iar acum iata isi lanseaza propria linie. „I took the most universally flattering colors that a woman can wear, and then I reimagined them in a modern and authoritative way„, declara Tom Ford pentru WWD.

12 nuante de rujuri (ce contin unt de murumuru – un palmier ce isi are originea in padurea amazoniana – si ulei din floare de musetel) vor fi disponibile in magazinele de beauty (inclusiv Neiman Marcus, Saks Fifth Avenue si Bergdorf Goodman) incepand cu luna mai a acestui an (la un pret de 45 de dolari), produsele fiind usor recognoscibile gratie ambalajului elegant in nuante de auriu si ivoire, precum si initialelor imprimate pe produs.

Oricare ar fi strategia de branding a lui Tom Ford, cu un lucru trebuie sa fiu de acord: „no more dramatic accessory than a perfect lip„. Amprenta Tom Ford acum si pe buze…

In urma cu 2 luni scriam despre lansarea unuia dintre cele mai ambitioase proiecte, atat de nivel de concept cat si de estetica vizuala: PLM Magazine. Primul numar al revistei disponibile exclusiv online, a starnit reactii dintre cele mai diverse, in mare parte datorita numelui. Unii au fost socati, altii au aplaudat indrazneala, insa per total buzz-ul a fost creat si revista a reusit sa stranga pe pagina de facebook peste 2500 de fani.

Numarul nou, care a fost pus ieri seara online, aduce cu sine o abordare mult mai bine conturata, o personalitate puternica si un look nou, extrem de percutant. Mai mult decat atat, George Enache, mintea creativa din spatele proiectului, dezvaluie cu prilejul acestui numar, adevarata identitate a revistei. PLM inseamna de fapt Play like me.

PLM Magazine vine si cu o coperta dubla, plus un nou logo, care pe care il gasesc cat se poate de potrivit. Revista se vede ca a evoluat si este dupa cum ii spuneam si lui George, mult mai complexa si mai bine inchegata. Numarul acesta mi-am adus si eu aportul la continutul editorial,  George rugandu-ma sa semnez paginile de tendinte primavara-vara 2010 (pag. 23 – 35) atat in moda cat si in frumusete.

Pentru mine a fost un exercitiu inedit, dat fiind ca a trebuit ca la fiecare tendinta in parte, sa scriu doar un singur paragraf care sa exprime ideea principala. Marturisesc ca a fost dificil, dat fiind ca dupa cum bine stiti, obisnuiesc sa scriu foarte mult si consistent. De data aceasta insa, am incercat altceva si sper sa-mi fi iesit.

Mai multe va las sa descoperiti singuri, rasfoind revista. Va mai atrag atentia asupra a doua materiale care merita cu prisosinta studiate: frumosul articol scris de Daiana Folea despre Alexander McQueen si extrem de simpaticul pictorial Life in cartoon motion, realizat de George Enache (pantofii Irregular Choice de la Fashionlab.ro arata demential in ecuatie).


Urmareste-ma la Beyond Beauty Paris

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la blogul meu si vei primi update-uri zilnice cu tot ceea ce scriu direct pe mail.

Alătură-te altor 54 de urmăritori

Castigator roblogfest 2010

  • vio: gadgetul asta este senzational, sincer va spun este un "must have", eu personal am testat si ipad-ul unui prieten care si l-a luat in vara din state .
  • Ema: Am avut si eu ocazia sa incerc aceste produse si, in ciuda faptului ca folosesc zilnic numai produse profesionale, am recunoscut calitatea Phyto carei
  • adinanecula: Galaxy Tab-ul era intr-adevar cat se poate de "amprentat" asa cum bine spui, insa are o scuza: numerosii invitati prezenti la lansare nu s-au putut ab

Urmareste-ma la PFW

Follow me on Twitter

Follow me on Facebook

Cu spor si drag

sustin blogosfera feminina

Blog Stats

  • 420.492 hits

Actualizări Twitter

iunie 2021
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
%d blogeri au apreciat: