Adina Necula

Posts Tagged ‘primavara-vara 2010

Grand Palais a rasunat ieri sub acordurile unei orchestre de 80 de muzicieni, care de-a lungul celor 18 minute cat a durat prezentarea colectiei Chanel primavara-vara 2011, au interpretat pasaje din Björk, the Verve sau John Barr. Un cadru halucinant si decorul unei gradini in alb si negru, din care ieseau la iveala siluetele compuse din picaturi de apa ale fantanilor amplasate.

Materiale cu totul noi, surprinzatoare prin textura si o simfonie a simbolurilor in cel mai pur stil Chanel. Va invit sa urmariti si prezentarea video, pe fondul muzical acaparant si seducator.

In moda, anumite reguli sunt menite a fi respectate cu sfintenie, in timp ce altele instiga parca la incalcarea cu buna stiinta. Marea parte a acestora tin cu precadere de asocierile stilistice si de modul in care sunt alese piesele care compun o tinuta. Dupa cateva sezoane in care parea ca moda este secatuita de orice fel de initiativa, iata ca vara aceasta designerii au decis sa treaca peste orice reguli si sa trimita pe catwalk cateva look-uri inspirate de anii’50- 60.

“Pregati-va arsenalul de sosete si marsaluiti apoi in sandale cu toc!”, pare sa ne transmita moda in acest sezon. Pana nu demult, consideram sandalele sau pantofii purtati cu sosete, ca fiind o greseala stilistica de neconceput. Este ca si cum brusc legile bunului gust ar suferi o mutatie si am permite asocierea in aceeasi tinuta a culorilor complementare sau a printurilor total disparate. Persoanele mai conservatoare ar putea exclama “blasfemie!” si pe buna dreptate. Tendinta nu este nici pe departe usor digerabila, insa dupa trecerea de socul initial, cateva elemente favorabile pot fi distinse.

Mai mult decat atat, terenul este deja pregatit de vreo 3 sau 4 sezoane, astfel incat nimeni nu isi poate manifesta surprinderea in totalitate. Sa ne amintim de ciorapii grosi din lana purtati cu sandale sau cu botine, iar apoi de cei trei-sferturi asociati cu pantofi Oxford pentru un look de “british schoolgirl”.

Iar daca inca nu va simtiti pregatite sa luati in calcul tendinta, mai am cateva argumente: sosetele purtate cu sandale sau pantofi nu lasa piciorul sa transpire, asigura un plus de confort si in doar cateva minute va poate transforma intreaga aparitie, cu un cost minim.

Sosete in nuante neutre

La o prima vedere, am putea spune ca este complet inestetic. Am detestat atat de mult timp sosetele in nuante neutre si am explicat sexului opus in fel si chip ca nu se potrivesc la costum si pantofi negri, pentru ca acum propunerile designerilor sa ne dea peste cap intreaga teorie. In colectia Marni primavara-vara 2010, sosete bej si crem, cu o pronuntata tenta masculina sunt purtate cu sandale sau pantofi cu botul decupat.

Senzatia este aceea ca ne-am trezit dis de dimineata, nu am mai gasit in dulap nici o pereche de ciorapi fini din matase si am dat buzna in sertarul cu sosete al iubitului. Trecand peste aceste considerente, optiunea pentru sosetele in nuante neutre purtate cu sandale are menirea de a atrage atentia asupra modelului acestora din urma, iar lasarea deliberata a marginii sosetelor putin cazuta in jurul gleznelor, adauga o nota relaxata si usor retro intregii tinute. Aceleasi sosete, insa putin mai lungi si intr-o nuanta de gri perlat, au fost incluse in prezentarea colectiei Burberry primavara-vara 2010, pentru a pune in valoare sandalele cu platforma, ale caror barete de unesc in noduri proeminente.

Citeste continuarea articolului meu.

Una dintre cele mai incitante game de rujuri lansate anul acesta este fara doar si poate “Rouge Coco” by Chanel. Peter Philips a reusit sa reinventeze formula clasica a rujului de buze, adaugandu-i un plus de hidratare, stralucirea gloss-ului devenit atat de popular in ultimii ani si nu in ultimul rand delicatul parfum de trandafiri, care transforma fiecare aplicare intr-un adevarat moment de rasfat.

Mary Greenwell, unul dintre cei mai apreciati make-up artisti la nivel mondial, demonstreaza intr-un material video cat se poate de util, cum anume se poate trece de la un machiaj de zi la unul de cocktail sau de seara, utilizand cateva nuante de ruj din linia Rouge Coco: Rose Comet (ideal pentru machiajul de zi), Sari Dore (o nuanta corai intensa, pentru un machiaj de dupa-amiaza sau de seara) si Rouge Noir (o culoare clasica, insa destul de dificil de purtat).

Fascinatia privitoare la lacurile de unghii pe care o exercit de cand mama mi-a facut pentru prima data unghiile cu oja, a atins cote ridicate atunci cand am testat nuanta Pop Petrol de la Lancome. Marturisesc ca de mult timp nu m-am simtit atat de atrasa de o culoare si de modul in care se transforma odata aplicata pe unghie.

O descriere amanuntita a lacului de unghii, insotita de fotografii reprezentative puteti vedea aici.

Lumina naturala

Lumina artificiala

Dupa o perioada mult prea indelungata in care moda a stat pe loc, asteptand sa ii fie pecetluita soarta de deciziile buyer-urilor si ale clientilor cu profiluri in schimbare, a sosit vremea ofensivei. Cu alte cuvinte, atacam noul sezon in plina forta, dam peste cap toate previziunile economice, oricat de pesimiste s-ar dovedi acestea si ne conturam un psihic puternic care sa nu ne permita sa ne gandim la ziua “x” in care bancomatul ne va avertiza ca avem fonduri insuficiente pe card.

Iar pentru a putea razbi in aceasta confruntare dura, designerii au imaginat tinute cu influente militare, in care predomina kaki-ul si imprimeuri preluate din uniformele soldatilor, alaturi de elemente metalice, tinte, epoleti, caschete.

Desigur, totul este tradus in piese care isi dovedesc purtabilitatea si capacitatea de a se integra facil in moda strazii. Deja tricourile cu gauri semnate Balmain, rezultate parca dintr-un conflict proaspat cu un partener de viata putin mai pasional, si-au gasit locul sub forma de replici in colectiile brand-urilor mass-market, iar pantalonii stramti din piele se dovedesc a fi o investitie excelent plasata, in conditiile in care ii regasim si in tendintele sezonului toamna-iarna 2010-2011.

Mantouri cu epoleti si nasturi metalici


In colectia Balmain primavara-vara 2010, regasim (din nou) unele dintre cele mai frumoase jachete in stil military ale sezonului. Decarnin nu s-a ferit sa adauge epoleti cu franjuri metalici, nasturi rotunzi cu o usoara patina de bronz si intr-un acces de revolta “la moda” sa sfasie din loc in loc tricourile din bumbac.


Marc Jacobs a optat in schimb pentru un look mai soft, combinand jachete kaki cu buzunare mari aplicate atat pe piept cat si in partea inferioara, cu fuste mini din matase cu volane. O lupta pe podium intre latura sensibila si cea de amazona, menita sa impuna o imagine concludenta. Ce piese similare puteti gasi in magazine: jacheta kaki Red Herring de la Debenhams si jacheta alba cu guler tip tunica si naturi metalici rotunzi de la Promod (daca nu sunteti adeptele kaki-ul, nu trebuie sa va impotmoliti musai la capitolul cromatic; puteti pastra stilul military si adapta pe nuante diferite).

Citeste continuarea articolului meu.

La finele saptamanii trecute, Kinga Varga a prezentat in cochetul atelier de moda  Ordinary People, noua sa colectie primavara-vara 2010, sugestiv intitulata “Summer Feelings”. Un moment ales nu neaparat sa corespunda calendarului firesc al colectiilor de moda, asa cum ne-am obisnuit deja, ci mai ales sa se delimiteze prin concept si sa imprime o anumita stare.

Kinga Varga a reusit sa isi contureze intr-un mod cat se poate de coerent un stil propriu, usor recognoscibil si sa revitalizeze un segment al creatiei demult uitat: tricotajul. Misiunea asumata nu este deloc una care sa poata fi tratata cu superficialitate, ci mai degraba cu maximum de efort si de implicare directa in procesul de creatie.

Kinga cunoaste indeaproape fiecare tip de tesatura, modul in care firele de lana fina se pot impleti astfel incat sa rezulte motive expresive si de la un sezon la altul aduce in prim-plan piese a caror poveste poate fi deslusita atat prin intermediul micilor detalii pictate, cat si prin intermediul unei cromatici aparte.

Intre peretii vopsiti intr-un alb glacial de la Ordinary People, care te indeamna sa iti dai frau liber imaginatiei si sa te transpui intr-un univers ale carui resorturi le cunosti doar tu, colectia Kingai Varga pare desprinsa dintr-un tablou in care Camille Pissarro si-a exprimat nesfarsita fascinatie pentru gradinile inflorite si peisajele surprinse in amurg.

Citeste continuarea cronicii mele.

Primele luni ale acestui an au fost marcate de o serie de imagini de poveste, desprinse din lansarile cinematografice cu un incontestabil succes in randul publicului avid de fantezie. Dupa trei sezoane in care moda a pendulat intre o stare de incertitudine potentata de criza economica si o lipsa acuta de directie, iata ca industria cinematografica reuseste sa aiba un impact puternic asupra colectiilor primavara-vara 2010.

“Alice in Wonderland” a fost fara doar si poate unul dintre cele mai asteptate filme ale inceputului de an, iar designerii au stiut foarte bine cum sa exploateze la maxim o tema ofertanta din toate punctele de vedere. Alice a reusit sa revitalizeze indirect un sector marcat de indecizie si teama, mizand pe aportul emotional al fiecarei piese vestimentare sau accesoriu creat astfel incat sa corespunda asteptarilor publicului.

In parte, povestea din “Alice in Wonderland” se aplica perfect parcursului modei de la finele lui 2008 si pana in prezent. Un parcurs marcat de nelinisti, intrebari fara un raspuns revelator, insecuritate si decizii mult prea mult amanate. Apoi, o cadere brusca si o redescoperire in final a resorturilor care stau la baza creatiei vestimentare.

Continuarea cronicii mele aici.


Urmareste-ma la Beyond Beauty Paris

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la blogul meu si vei primi update-uri zilnice cu tot ceea ce scriu direct pe mail.

Alătură-te altor 53 de urmăritori

Castigator roblogfest 2010

  • vio: gadgetul asta este senzational, sincer va spun este un "must have", eu personal am testat si ipad-ul unui prieten care si l-a luat in vara din state .
  • Ema: Am avut si eu ocazia sa incerc aceste produse si, in ciuda faptului ca folosesc zilnic numai produse profesionale, am recunoscut calitatea Phyto carei
  • adinanecula: Galaxy Tab-ul era intr-adevar cat se poate de "amprentat" asa cum bine spui, insa are o scuza: numerosii invitati prezenti la lansare nu s-au putut ab

Urmareste-ma la PFW

Follow me on Twitter

Follow me on Facebook

Cu spor si drag

sustin blogosfera feminina

Blog Stats

  • 417,257 hits

Actualizări Twitter

Aprilie 2017
L M M M V S D
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
%d blogeri au apreciat asta: