Adina Necula

Posts Tagged ‘cronica

Unul dintre atuurile modei este acela ca iti permite de fiecare data sa exersezi si sa explorezi universuri catre care pasii nu te poarta in mod constant. Siluetele si liniile alterneaza intr-o ciclicitate destul de previzibila, insa referintele pot fi dintre cele mai surprinzatoare.

Atunci cand bogatia unei culturi este transpusa intr-o colectie densa si extrem de bine inchegata, poti spune ca ti-a fost servit cel putin un motiv autentic de reflectie pe o pasarela nesfarsita, din care cu greu iti raman intiparite in minte imagini inspirationale.

Ca in orice alt domeniu si in moda vorbim despre repere. Iar Anna Sui a gasit reperele acestei colectii toamna-iarna 2010-2011, intr-o miscare de amploare care a marcat design-ul international si care a cunoscut succesul la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX.

Nu multi dintre voi au auzit de artistul Charles Rohlfs, insa iata motivul perfect pentru a cerceta in amanunt arhivele. Intamplarea a facut in urma cu un an sa primesc in dar de la o prietena volumul “The Artistic Furniture of Charles Rohlfs” editat de Yale University Press, care m-a fascinat prin prezentarea detaliata a motivelor si arhitecturii stilistice care au stat la baza creatiilor exceptionale semnate de Rohlfs.

Citeste continuarea cronicii mele aici.

Ieri seara la invitatia Oxygen PR si Cinema City, am fost sa vad in avanpremiera filmul The Social Network. Asteptam cu nerabdare sa ajunga in Romania, dat fiind ca in prim-plan este adusa cea mai importanta retea de socializare a momentului: Facebook.


Istoria Facebook nu constituie un mister. Cu totii avem acces la informatie si ne putem pune la punct rapid, printr-un simplu search pe Google. De aceea filmul regizat de David Fincher nici nu a mizat pe ideea de documentar, ci pe un paradox care s-a nascut in inima prestigioasei universitati Harvard.

Fiecare dintre noi la un moment dat, manifesta intentia de a dezvolta un proiect. Insa diferenta dintre un proiect de anvergura si unul menit sa ramana anonim este data de pasiune, determinare si motivatie.

Paradoxul consta in succesul unei retele de socializare online, nascut din insuccesul unor legaturi palpabile, in viata reala. Personaje precum Mark Zuckerberg cred ca pot fi intalnite in majoritatea centrelor universitare, iar tiparul este cat se poate de cunoscut: un PC geek cufundat in linii de cod, care straluceste la orele de curs si care se confunda cu peisajul urban in afara zidurilor institutiei.

Dupa ce am vizionat filmul, m-am gandit ca marile proiecte, de orice natura ar fi ele, se nasc dintr-un cumul de factori emotionali si nu din calcule matematice transpuse pe hartie. Desigur ca fara sustinerea financiara a lui Eduardo Saverin, co-fondatorul Facebook, poate la ora actuala Mark ar fi fost angajat pe o pozitie de top la Microsoft si ar fi ramas ancorat in aceeasi viata monotona si statica al carei algoritm nu ar fi fost niciodata deslusit.

Profilul de Facebook este atat de personal, cat vrei tu sa fie. Iar rolul pe care il ai in reteaua sociala, tot tu esti cel care il stabileste. Depinde de care parte alegi sa te situezi si ce tip de scaun iti cumperi: spatarul mai tare te mentine vigilent si te determina sa te folosesti de platforma pentru a-ti promova business-ul, in timp ce un fotoliu comod te lasa sa te cunfunzi in visare si sa soliciti cu incapatanare butonul de F5, in speranta ca o anumita persoana a decis sa iti ofere un confort psihic suplimentar, acceptandu-ti cererea de prietenie.

Surprinzator sau nu, o afacere de miliarde de dolari, construita cu nopti nedormite si in papuci de plastic Adidas care spun ca „Impossible is Nothing”, ajunge sa te propulseze pe prima pagina a celor mai importante reviste internationale, insa nu si in topul vizat de tine.

Filmul mi-a oferit si raspunsul la intrebarea care ma macina de multa vreme: de ce nevoia de a schimba interfata Facebook-ului atat de des? Ei bine, sunt convinsa ca in lipsa unor provocari noi si plictisindu-se la birou cu castile pe urechi, Mark Zuckerberg s-a pozitionat pe „god mode”, in jocul care a atras pana acum 5 milioane de utilizatori. Asta pentru ca si dupa atatia ani de la lansare, Mark nu cred ca stie ce este cu adevarat Facebook-ul si unde anume va ajunge.

PS: Jesse Eisenberg pe care nu il admirasem  anul trecut in „Zombieland” interpreteaza excelent rolul lui Mark Zuckerberg, iar Justin Timberlake isi dovedeste inca o data calitatile actoricesti in conturarea personajului Sean Parker (fondatorul Napster).

Justin Timberlake despre The Social Network

Jesse Eisenberg in dialog cu David Letterman

Pentru a va face o idee, iata trailer-ul filmului

Ieri seara, alaturi de colegele mele de la HotCity.ro si de cateva bloggerite dragi, am vizionat in sala VIP a Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul Eat, Pray, Love realizat dupa cartea cu acelasi titlu semnata Elizabeth Gilbert.


Imi amintesc ca am rasfoit cartea in urma cu ceva timp, cand s-a aflat si in redactia noastra, iar Dana i-a realizat un review care nu putea trece neobservat. Foarte multe amanunte din carte nu imi aminteam si prin urmare nu pot spune ca am avut asteptari legate de respectarea firului epic.

Ieri seara la Cinema City in asteptarea inceperii filmului. Credit foto: Nina Costea (www.toane.ro)

Iar daca stau bine si ma gandesc, nici nu mi-as fi dorit acest lucru, pentru ca odata vazut filmul prefer sa raman cu acele aspecte pe care le consider esentiale din punct de vedere al mesajului.

Dincolo de eterna poveste a regasirii de sine si a detasarii de lucrurile prea putin importante, Eat, Pray, Love reuseste sa dezbata de-a lungul a 2 ore si jumatate, o problema cat se poate de actuala in societatea contemporana: lipsa reperelor.
Nu este vorba despre capriciile unei femei trecute de 30 de ani, nici despre calatorii in colturi indepartate ale lumii si nici despre meditatie sau vreun cult indoielnic. In extensis, nici Julia Roberts nu este o eroina tipica de film, ci o persoana care la fel ca multe altele incearca sa isi determine cateva crezuri.

Lucrurile urmeaza o nota de firesc, iar farmecul filmului tocmai in acest punct se gaseste. Cateva replici sunt menite a te pune pe ganduri. Nu stai in fiecare zi sa te gandesti cum te-ai simti daca un admirator te-ar surprinde cu o fraza spontana precum ”in ochii tau vad delfinii aplaudand”. Ar merita un Thumbs Up de sorginte indiana sau macar un „like” pe Facebook.

Intr-o anumita masura, filmul imi aminteste de „Before Sunrise”. Nu tresar in fotoliu la scenele de actiune si nici nu stau cu sufletul la gura urmarind parcursul eroilor. In schimb, ma plimb cu mintea prin locuri descrise pe ecran, cad pe ganduri si fac asocieri intre oameni, situatii si amanunte care ma inspira. Oricand as schimba un film de aventuri, plin de suspans, cu unul in care ma las sedusa de magia povestii, in absenta formatului 3D sau a efectelor speciale.

La finalul filmului, am observat pe chipurile fetelor din sala zambete largi. Unul dintre personajele filmului, spunea ca tacerea este precum un lifting facial. Eu as adauga ca o lectie de viata spusa asa cum trebuie si ilustrata in mod expresiv, actioneaza ca un lifting de lunga durata si poate produce chiar schimbari de atitudine… atata timp cat zambetul asternut vine din inima. Iar la un moment dat poate si din.. ficat (veti intelege despre ce este vorba dupa ce vedeti filmul).

Multumesc Cinema City pentru invitatie!

Despre Jean Paul Gaultier si despre aportul sau la colectiile Casei Hermes se pot spune atat de multe lucruri, incat fara doar si poate paginile unei carti s-ar dovedi necuprinzatoare. Ceea ce nu stiam despre designer, am aflat cu ocazia show-ului toamna-iarna 2010-2011. Jean Paul Gaultier a schitat o masina a timpului si a deschis un portal spre o lume ramasa in analele bibliotecilor.

Se intampla uneori ca moda sa ne poarte atat de iscusit de-a lungul firului istoric, incat atrasi in mirajul sau ne determine sa uitam de tendinte si orice alte artificii de care altminteri ne putem lipsi.

Gaultier a scos la iveala bagheta magica si a imprumutat parca putin din praful de stele al celui mai nou parfum al casei, Eau Des Merveilles, pentru a contura un univers atemporal si extrem de incitant.

Personajele sunt desprinse parca dintr-un melanj franco-englez, imprumutand cate un element specific din ambele zone artistice. Rigoarea si grafismul tipic englezesc, alaturat sarmului si seductiei misterioase a la francaise.

Pielea Hermes, la care toate pasionatele de moda viseaza, devine mai mult decat pretextul pentru o noua incursiune in traditia casei.

Citeste continuarea cronicii mele aici.

Burberry Prorsum se numara printre putinele case care au stiut intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, cum sa dea nastere unor vise care sa cucereasca prin noutate si prospetime inimile clientilor.

Vremurile tulburi au menirea de a disloca orice intentie de visare si de a diminua orice comportament presupus irational de cumparaturi.

Prin urmare, contextul nu este unul care sa faciliteze si sa sustina atractia spre piese vestimentare sau accesorii de care consumatorii se pot foarte bine lipsi intr-un sezon, inlocuind cu variante gasite in dressing.

Christopher Bailey a mizat insa pe o linie care nu avea cum sa dea gres: fascinatia pentru firesc si simplitate.

Nu de putine ori, posibilitatile de a broda pe o tema familiara se dovedesc a fi infinite, iar Bailey a fructificat din plin acest lucru si a schitat tinute pe care orice pasionat de moda isi doreste sa le aibe in garderoba si mai cu seama sa le suspuna testului strazii.


Fiecare piesa din colectia Burberry Prorsum toamna-iarna 2010-2011 poate fi purtata separat intr-un context anume, iar posibilitatile de asociere care rezulta dau dovada versabilitatii tinutelor dincolo de runway.

Citeste continuarea aici.

Ieri seara, in sala “Atelier” a Teatrului I.L.Caragiale, Adrian Oianu si-a prezentat colectia cu nr. 16, pe care a intitulat-o sugestiv “Not Cool”. Prin urmare, o parte din concept a fost dezvaluit de la bun inceput, restul urmand a fi completat prin punere in scena si stilizare. Asa cum era firesc, Adrian Oianu a mizat si de data aceasta pe rochii. Rochii care au invaluit silueta, urmand linii precise, fara a constrange sau a incorseta in vreun fel.

Adrian Oianu a reusit sa creioneze o poveste in care personajele functioneaza ca suport de transmitere a mesajelor. Pasajele sunt asezate intr-o ordine aleatorie, iar perceptia proprie este menita sa le confere sens. Intreaga istorie este construita ca un puzzle, in care nu exista insa un altgoritim de dispunere a pieselor. Fiecare element isi gaseste locul sau, dat fiind ca asa este firesc si natural sa se intample.

De data aceasta femeia care poarta rochii Oianu (ieri seara am observat cateva invitate purtand creatii semnate de designer, un semn de apreciere in plus) se dezice de tot ceea ce in mod absolut gratuit se prezinta a fi “cool”. Termenul a patruns atat de adanc in vocabularul cotidian, incat si-a pierdut cu totul intelesul si s-a transformat intr-un colac de salvare, menit sa ne ridice la suprafata atunci cand nu stim cum anume sa descriem o situatie, o persoana sau un obiect.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat si pe care le apreciez in continuare la Adrian Oianu este modul perfect in care stie sa puna in valoare un concept si in care stapaneste personajul, prin mesajul si atitudinea imprimate. Asta pentru ca se poate vorbi despre un stil recognoscibil Adrian Oianu, concretizat in directii care nu au ca punct de plecare, in mod necesar, tendintele internationale.

Citeste continuarea cronicii mele.

Ieri seara am fost prezenta la avanpremiera “Sex and the City 2”, alaturi de cateva amice dornice sa le revada pe cele patru protagoniste intr-o noua aventura prin jungla iluziilor si a deziluziilor nascute din propriile temeri. Poate si fiindca actiunea se muta la peste 10.000 de km de New York, in exoticul si luxosul Abu Dhabi, nu se mai poate da vina pe influenta orasului asupra comportamentului personajelor.

Carrie, Samantha, Charlotte si Miranda si-au conturat cat se poate de bine propriul drum in viata si nu exista urma de indoiala ca ceea ce isi doresc nu vor putea indeplini, contrar modului in care vor sa se prezinte atat publicului, cat si una in fata celeilalte. Primele secvente ale filmului, le-au prezentat pe cele patru in cateva ipostaze comice, in momentul in care s-au intalnit in New York.

Iar de-a lungul intregului film, referintele la transformarile prin care au trecut cele patru dame sunt cat se poate de evidente. La fel de evident este si faptul ca “Sex and the City 2 ” nu are absolut nici legatura cu serialul care le-a propulsat pe actrite pentru o buna perioada de timp, pe prima pagina a tuturor revistelor internationale si care le-a conferit un statut de staruri cu acte in regula.

Dupa primele 20 de minute, stateam si ma intrebam cum le mai poate suporta oare orasul? Din niste femei cu vieti cel putin interesante, tumultoase sau aventuroase pe alocuri, nu a mai ramas decat un dressing bine garnisit cu sentimente reprimate si ganduri ascunse prin cutiile cu pantofi Louboutin.

Se schimba peisajul, insa nu se schimba personajele. In desertul arab, presarat cu numeroase iluzii, tinzi sa crezi ca totul se poate rezolva de la sine. Insa adevarul este ca numarul la rochie a mai urcat putin, botoxul aproape ca nu isi mai face efectul, iar pe sexul din oras nu as mai putea paria cu ochii inchisi.

Citeste continuarea cronicii mele aici.

La finele saptamanii trecute, Kinga Varga a prezentat in cochetul atelier de moda  Ordinary People, noua sa colectie primavara-vara 2010, sugestiv intitulata “Summer Feelings”. Un moment ales nu neaparat sa corespunda calendarului firesc al colectiilor de moda, asa cum ne-am obisnuit deja, ci mai ales sa se delimiteze prin concept si sa imprime o anumita stare.

Kinga Varga a reusit sa isi contureze intr-un mod cat se poate de coerent un stil propriu, usor recognoscibil si sa revitalizeze un segment al creatiei demult uitat: tricotajul. Misiunea asumata nu este deloc una care sa poata fi tratata cu superficialitate, ci mai degraba cu maximum de efort si de implicare directa in procesul de creatie.

Kinga cunoaste indeaproape fiecare tip de tesatura, modul in care firele de lana fina se pot impleti astfel incat sa rezulte motive expresive si de la un sezon la altul aduce in prim-plan piese a caror poveste poate fi deslusita atat prin intermediul micilor detalii pictate, cat si prin intermediul unei cromatici aparte.

Intre peretii vopsiti intr-un alb glacial de la Ordinary People, care te indeamna sa iti dai frau liber imaginatiei si sa te transpui intr-un univers ale carui resorturi le cunosti doar tu, colectia Kingai Varga pare desprinsa dintr-un tablou in care Camille Pissarro si-a exprimat nesfarsita fascinatie pentru gradinile inflorite si peisajele surprinse in amurg.

Citeste continuarea cronicii mele.

Etro nu este nici pe departe cel mai bun exemplu de business in moda la ora actuala. Poate ca in urma cu doua sau trei sezoane s-ar fi putut regasi undeva intr-un top 10, insa din pacate primavara aceasta, cand totul ar fi trebuit sa fie dezvoltat cu un maxim de creativitate, conceptul pare a lipsi cu desavarsire.

Veronica Etro a stiut intotdeauna sa includa in colectiile asupra carora si-a pus amprenta, elementele specifice casei, intr-un mod subtil, fara a forta nota si fara a obosi. Imi amintesc rochiile din batist in stil indonezian din colectia primavara-vara 2009 sau trimiterile la kimono si ma intreb unde a disparut toata imaginatia designerului si mai ales prin ce anume se diferentiaza colectia destinata acestui sezon?

In primul rand regasim un print care se repeta aproape obsesiv: paisley. Indiferent ca vorbim despre rochii, pantaloni sau topuri, motivul cu pricina poate fi regasit peste tot, iar la un moment dat aproape ca iti piere dispozitia de a mai privi. Noroc cu tonurile de roz somon, lila sau piersica, care au reusit sa constituie liantul unei colectii inca valabile.

Citeste continuarea cronicii mele.

Despre editiile speciale de laptopuri pe care HP le-a realizat in colaborare cu designerul Vivienne Tam am scris in repetate randuri si tare rau mi-a parut ca primul laptop, cel rosu lansat anul trecut nu am apucat sa il testez in amanunt.

Un amic ma intreba la un moment dat daca pentru mine conteaza numai aspectul exterior al unui laptop atunci cand sunt pe punctul de a face o achizitie sau un punct in plus este dat si de configuratie? Evident intrebarea este perfect legitima, din moment ce universul modei si al frumusetii sugereaza un anumit profil de client.

Marturisesc ca la HP Mini 210 Vivienne Tam Edition ceea ce m-a atras in primul rand a fost design-ul: colturile usor rotunjite, usoara patina aurie si minunatii fluturi care par a-si lua zborul de pe capacul subtire. In plus este atat de mic, incat imi incape fara probleme intr-o poseta plic. Iar pentru mine greutatea si dimensiunile sunt vitale, dat fiind ca nu pot transporta in fiecare zi un laptop care cantareste 5 kg peste tot.

Si parca atunci cand scriu o cronica de moda, imi este mai drag sa tastez pe un laptop pe care il simt aproape din punct de vedere al aspectului decat pe unul care pur si simplu nu ma atrage deloc. Este ca si cum ai merge la birou din placere pentru munca pe care o faci versus din pura obligatie.

Desigur ca oricat de aspectuos ar fi HP Mini 210 Vivienne Tam Edition, acesta nu este conceput pentru a fi tinut in vitrina ca pe un trofeu. Si oricat de fragil ar parea, credeti-ma ca functioneaza… si inca foarte bine.

Paginile de internet se deschid rapid chiar si de pe wireless, iar orice icon as atinge, fluturasii isi iau zborul pe ecran. Extrem de inspirata animatia si destresanta. Nu poti sa nu zambesti atunci cand vezi cum zboara micii fluturi de dintr-o parte in alta a desktopului, iar orice mail si task cu titlu de urgent devine mult mai putin presant.

Un alt lucru care m-a incantat la HP Mini 210 Vivienne Tam Edition, a fost posibilitatea de a folosi webcam-ul ca o oglinda compacta. Nu va imaginati cat de importanta este facilitatea, mai ales atunci cand te afli in primul rand la o prezentare de moda sau la un eveniment si nu te poti ridica de pe scaun sa mergi pana la toaleta sa analizezi starea machiajului. Poate suna superficial, insa in situatii in care nu ai la indemana tot ce iti trebuie este extrem de util.

HP Mini 210 Vivienne Tam Edition nu se descurca excelent la capitolul editare foto sau video, insa nici nu a fost creat pentru asa ceva. O poza in format tiff de cativa mega va necesita un timp destul de lung de asteptare pentru a fi deschisa in photoshop, insa cu formate mai mici, HP Mini se descurca foarte bine.

Eu nefiind o fana a touchpad-ului (punctele de contact de la HP Mini 210 Vivienne Tam Edition mi-au dat ceva batai de cap), m-am bucurat cand am vazut ca este disponibil si un  mouse tematic “Butterfly Lovers”. Iar asta nu e tot… daca v-ati indragostit atat de mult de laptop cum am facut-o eu, atunci va sfatuiesc sa ii cumparati si o husa de protectie din piele microfibra asortata.

In final va invit ca urmariti review-ul video exclusiv realizat de Laptopnews.ro pentru HP Mini 210 Vivienne Tam Edition:


Urmareste-ma la Beyond Beauty Paris

Introdu adresa ta de e-mail pentru a te abona la blogul meu si vei primi update-uri zilnice cu tot ceea ce scriu direct pe mail.

Alătură-te altor 54 de urmăritori

Castigator roblogfest 2010

    • vio: gadgetul asta este senzational, sincer va spun este un "must have", eu personal am testat si ipad-ul unui prieten care si l-a luat in vara din state .
    • Ema: Am avut si eu ocazia sa incerc aceste produse si, in ciuda faptului ca folosesc zilnic numai produse profesionale, am recunoscut calitatea Phyto carei
    • adinanecula: Galaxy Tab-ul era intr-adevar cat se poate de "amprentat" asa cum bine spui, insa are o scuza: numerosii invitati prezenti la lansare nu s-au putut ab

    Urmareste-ma la PFW

    Follow me on Twitter

    Follow me on Facebook

    Cu spor si drag

    sustin blogosfera feminina

    Blog Stats

    • 420.557 hits

    Actualizări Twitter

    august 2021
    L M M J V S D
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
    %d blogeri au apreciat: